In memoria Alinei Fărcaș

Comemorare 4 ani

scoalaelf — Mon, 26 Mar 2012 08:03:40 +0000

Azi se împlinesc 4 ani de când ALINA nu mai este printre noi. E o zi tristă ca toate celelalte zile pe care le-a lăsat în urma ei. E o zi care trebuia să fie altfel, o zi în care știu cu siguranță că tu, ALINA, mi-ai fi zâmbit frumos când te lăsam la școală cu colegii. Nu găsesc un cuvânt care să înlocuiască acel gest al tău, de care am azi nevoie. Dar cu siguranță, e un gest simplu – e îmbrățișarea ta.

Aș vrea să te mai văd. Aș vrea să mai râdem, să ne mai certăm pentru lucruri absurde… aș vrea să-mi cer iertare pentru tot ce ți-am spus greșit, pentru că în sufletul meu simt nevoia să-ți spun toate aceste lucruri pe care ți le spun acum. Aș vrea să-ți mai văd ochișorii tăi frumoși și… iarăși lacrimi. De mult nu am mai văzut lumina lor oglindindu-se în ochii mei, dar lacrimile nu întreabă cât timp a trecut de când… Ele își urmează cursul. Inima împovărată de durere niciodată nu spune „ajunge, trăiește mai departe în bucurie!”. Ea sângerează…Numai părinte să nu fii.

Mi-e foarte dor de tine, ALINA. Nu știu sigur ce aș putea face, dar simt că nu pot face nimic. Cuvintele nu sunt de ajuns pentru tristețea și dorul pe care îl simt. Nici o explicație nu va fi îndeajuns de bună să îmi aline sufletul… cu mâinile tremurânde și cu lacrimi în ochi îți scriu, gândindu-mă la tine. Și totul se rezumă la atât! I-am dat mâinii mele permisiunea să scrie ceea ce se ascunde în suflet.

Vei rămâne în inima și sufletul meu veșnic.

Axel Fărcaș

Treisprezece ani

scoalaelf — Wed, 21 Sep 2011 18:27:16 +0000

Azi trebuia să fie ziua de naștere a lui ALINA. Merita să împlinească 13 ani.
A mai trecut un an de când această zi a rămas doar în amintirea noastră, fără posibilitatea bucuriei de a-i transmite acel călduros mesaj ,,La mulți Ani”, de care a avut parte odata, când credeam în sinceritatea acestei urări, ca o promisiune a unei certitudini. Poate a crezut și EA, dar nu ne-a oferit răgazul de a-i spune an de an… s-a grăbit să plece…
Rememorând această zi, privind în timp, îmi amintesc că pentru EA nu valoarea efectivă a cadoului aducea acea privire încărcată de emoție ci, mai degrabă, valoarea cadoului creștea de fapt odată cu efectul provocat de oferirea lui. Pentru ALINA, prietenii și colegii erau cele mai valoroase cadouri, prezența lor o încântau în mod deosebit.
Inaintea zilei de naștere, ALINA nu vedea o cameră plină de cadouri pentru că, de fapt, esența acestei zile erau prietenii care o înconjurau, bucuria pe care o creau urările lor, iar în plan secundar erau și cadourile.
Am înțeles că până la urmă poate nici nu e nevoie de mult efort ca să aduci bucurie cu ocazia unei zile de naștere – unui copil – un pic de imaginație și o doză de implicare pot construi cadoul perfect. Și cel mai important e ca, pe lângă un cadou inspirat, să fim alături de cel aniversat în această zi specială…pentru că uneori oamenii la care ții cel mai mult îți sunt luați prea repede.
Sper că acolo unde este are toate zâmbetele și toate bucuriile pe care mi-aș fi dorit să i le dăruiesc azi.
Sper ca fiecare lumânare pe care o aprind pentru EA să fie un zâmbet și o căldură care să o mângâie… sper.

Axel Fărcaș
21 septembrie 2011

Comemorare 3 ani

scoalaelf — Sat, 26 Mar 2011 08:01:18 +0000

26 martie 2011

Azi se implinesc 3 ani de cand ALINA nu mai este printre noi, ne-a parasit si a lasat loc unei mari dezamagiri, tristeti si un imens gol in suflet. Dezamagirile sunt normalitate, se spune. Da, poate o fi asa. Insa sunt dezamagiri din care sufletul nu-si mai revine vreodata. Sunt dezamagiri ce-si pun atat de tare amprenta asupra noastra incat ne transforma si nicicum nu mai putem fi ceea ce-am dori sa fim. Sunt dezamagiri care ne faramiteaza fiinta, ne amarasc existenta, ne afunda intr-un intuneric sufletesc din care nu mai putem iesi. Sunt dezamagirile pe care ni le provoaca tocmai acei oameni carora le-am daruit cu mai multa deschidere, cu mai multa implicare si incredere, sufletul nostru. Acei oameni pentru care am fi renuntat la noi, sa le fie lor bine.

ALINA nu mai este… suflet bun si cald care mi-a marcat o parte a vietii, cu siguranta cea mai frumoasa, minunea pe care o intalnesti o data in viata, a plecat… Ziua aceea de inceput de primavara, pe cat de aproape tot atat de indepartata, care mi-a impartit, fara sa ma intrebe, viata in doua parti – cea de dinainte si cea de dupa, e ziua in care entuziasmul de viata a explodat in mine. Acel entuziasm s-a restrans in mine, si s-a tot micit, inca un pic, inca un pic, si tot asa… si-acum, n-a mai ramas decat – poate – o urma. La fel s-a intamplat cu increderea, cu speranta, dinainte, care mi s-a infiltrat in suflet intr-atat incat o credeam cu adevarat posibila, indeplinibila… ca ALINA va trai.

“Nu credeam sa-nvat a muri vreodata”, frumos o spune poetul si inteleg ca, de fapt, asta m-a invatat si ma invata, inca, viata. Ca poti invata sa mori. M-a invatat ALINA. Pas cu pas, intr-un ritm cumplit de lent, sfasietor. Mor, rand pe rand, seninatatea, bucuria, lumina, dorintele, iluziile, determinarile… mor toate, lasand loc tristetii, durerii, agoniei…

Atunci, in trecut, mai bine de 3 ani, inca credeam ca minunile exista. Credeam in fericiri scurte cat o clipa. Poate pentru ca le primeam. ALINA incerca, se lupta cu boala, erau din cand in cand sperante, si-mi era sufletul inundat de parfumul lor. Pentru ca atunci inca luptam pentru implinire. Si-acum lupt impotriva resemnarii neimplinirii. A fost, atunci, primavara sperantei. Anul acesta ar trebui sa nu mai fie primavara.

Multumesc tuturor celor care isi mai amintesc de ALINA si care isi fac timp azi, sa o comemoreze intr-un fel sau altul… restul e tacere…

Axel Farcas

Echipa Scolii Elf sprijina lupta impotriva cancerului la copii

scoalaelf — Fri, 25 Mar 2011 10:20:10 +0000

In memoria Alinei Fărcaş, echipa Şcolii Elf a făcut o donaţie Asociaţiei Little People România, în beneficiul copiilor care luptă împotriva cancerului. Suma de 800 RON a fost adunată de elevii Şcolii Elf în cadrul evenimentelor organizate cu ocazia Zilelor Şcolii Elf 2011.

Toţi elevii şi profesorii şcolii, alături de părinţi, fie că au cunoscut-o pe Alina sau nu, s-au implicat cu foarte mult entuziasm în susţinerea unei cauze nobile şi au fost încredinţaţi de Asociaţia Little People că suma donată va fi folosită în mod eficient pentru a-i ajuta pe copiii care luptă pentru viaţa lor.

,,Dorim sa multumim Scolii Elf pentru decizia de a alege ca beneficiar Asociatia Little People Romania. Suntem deosebit de onorati pentru initiativa elevilor si dorim sa ii felicitam pe aceasta cale. Fondurile primite vor sprijini Programul de Suport al Pacientilor desfasurat de Asociatia Little People Romania in sectiile oncologice unde oferim zilnic sprijin psiho-social si emotional copiilor bolnavi de cancer.”
Echipa Little People Romania

Flori pentru Alina

scoalaelf — Tue, 21 Sep 2010 17:28:05 +0000

Azi, 21 septembrie 2010, Alina ar fi implinit 12 ani…

Scrisoare din partea părinților Alinei

scoalaelf — Mon, 29 Mar 2010 21:07:15 +0000

“Viața nu este un drept garantat”

Alina

5 iunie 2008
Clujeanul.ro vã prezintă un mesaj tulburător al unor părinți care și-au pierdut fiica la doar nouã ani. Dincolo de drama care le-a sfâșiat viața, ei au gãsit totuși puterea de a le mulțumi, printr-o scrisoare emoționantã, celor care au fost alãturi de fiica lor pânã în ultimele ei clipe. Clujeanul.ro v-o prezintã integral în rândurile de mai jos.

“Viața nu este un drept garantat. Suntem uimiți când aflãm acest lucru, dar e prea târziu. Ne spunem, adesea: “Mie nu mi se poate întâmpla acest lucru rãu”, pentru cã suntem înzestrați cu o dozã de speranțã și încredere în valorile socio-umane și instituțiile statului. Trãim viața din plin în goana permanentã de acumulare și bunãstare, ca și când aceste jaloane sunt singurele obiective în viațã care ne satisfac capriciile. Uitãm de cele mai multe ori, sau nu ne gãsim timp, cât de fragili suntem, ca trestia lui Pascal.

Suntem pãrinții unei fetițe care s-a numit Alina. Pentru a nu lãsa loc unui echivoc, Alina a murit la doar 9 ani, de o boalã rarã. Viața ei a fost simplã, cu bucurii, succese, dezamãgiri, ca a oricãrui copil, pânã acum un an, când s-a declanșat boala, și de atunci a luptat împotriva ei cu speranța cã va deveni un copil normal ca toți ceilalți. Nu a cerut mult.

Important este cã în tot acest timp a fost susținutã, ajutatã și încurajatã de dragostea pãrinților, dar în aceeași mãsurã de conducerea și profesorii Școlii “Elf”. Acești oameni minunați și dãruiți au fost a doua familie a Alinei. Profesorii și pãrinții copiilor care și-au gãsit timp și omenie, lãsând deoparte problemele didactice, au fost alãturi de Alina, înainte și dupã operația din Franța, inclusiv în ultimele douã luni de spitalizare. Un colectiv unit de profesori cum rar existã, care au știut sã se implice în toate problemele morale, umanitare și de viațã, în speranța cã Alina va putea trece în clasa a IV-a. Eforturile tuturor au fost zadarnice, dar au rãmas faptele lor de un profund devotament pentru un copil. Acești profesori au înțeles cã nu e suficient doar sã predai o materie, trebuie sã te faci apreciat și iubit de copii, sã poți înlocui familia în prima parte a zilei și, mai presus de toate, sã-i pregãtești pentru greutãțile vieții, dragostea și respectul reciproc în cadrul colectivitãții. Știu sã facã din copiii mai puțin înzestrați sau bolnavi sã-și descopere calitãți care sã le punã în valoare statutul de egalitate cu ceilalți. Sunt cei care își gãsesc timp și pentru problemele extrașcolare ale copiilor. Toți profesorii sunt minunați și iubesc copiii cu adevãrat. Existã o solidaritate în aceastã școalã în care simți cã suferința nu ți-o porți singur, îi simți alãturi de tine, te copleșesc cu ajutorul lor și viața pare un pic mai bunã. Sunt profesorii care știu sã formeze viitoarele valori ale societãții, dar în aceeași mãsurã sã ajute și sã prețuiascã cu mãrinimie copilul de lângã ei. Alina a crezut în îngeri, noi credem în acești profesori. Mulțumim cã existați!”

Comemorare 2 ani

scoalaelf — Sun, 28 Mar 2010 17:25:23 +0000

Dragi părinți care ați cunoscut-o pe Alina, anul acesta, cu ocazia celei de-a doua comemorări a Alinei, am construit o pagina web, cu gândul că vom putea contribui la păstrarea memoriei fetiței care ne-a fost dragă tuturor, dar a cărei viață s-a terminat la 9 ani.

Am ezitat înainte de a pune în practică această idee, însă m-am hotărât să o duc la capăt atunci când – din întâmplare – am întâlnit-o pe mama Alinei, i-am prezentat planul de a realiza o pagina web unde cei care au cunoscut-o pe Alina să își poată povesti amintirile despre ea și i s-a părut un gest frumos, pe care l-a primit cu recunoștință.

Daca doriți să scrieți câteva gânduri despre Alina, sau decideți să îi lăsați pe copii – foștii ei colegi – să facă asta, în josul paginii „Amintiri despre Alina” aveți opțiunea “Lasă un răspuns”, e nevoie să vă introduceți numele și o adresă de email, apoi textul. Dacă aveți cumva fotografii cu Alina și doriți să le postăm pe site, vă rog să mi le trimiteți.

Pentru părinții Alinei va însemna mult! Uitarea oricum nu se așterne…

Mesaje – comemorare 26 martie 2009

scoalaelf — Sun, 29 Mar 2009 20:58:41 +0000

Echipa Școlii “Elf” este alături de familia Fărcaș, la un an de la dispariția fiicei lor în vârstă de 9 ani. Alina Fărcaș ne-a rămas în suflet ca o fetiță harnică și curajoasă, generoasă și afectuoasă, cu mult drag de școală și de carte. Ne vom aminti mereu de povestea fetiței care a luptat plină de curaj împotriva bolii.

Comemorare 1 an

scoalaelf — Sun, 29 Mar 2009 20:53:24 +0000

In 26 martie 2009 echipa Școlii Elf a comemorat un an de când eleva noastră Alina Fărcaș, în vârstă de 9 ani, a încetat din viață în urma unei boli rare și necruțătoare.

Cei care au cunoscut-o pe Alina își amintesc de zâmbetul ei optimist și de curajul cu care a înfruntat boala, venind la școală chiar și în perioada dificilă când făcea tratament chimioterapeutic.

Inspirați de dragostea de carte și generozitatea care o caracterizau pe Alina, echipa Școlii Elf a organizat – cu sprijinul elevilor și părinților școlii – o donație de cărți și jocuri de puzzle pentru copiii internați la secția de oncologie a Spitalului de Pediatrie unde a fost îngrijită. O delegație a profesorilor Școlii Elf au înmânat cadourile adunate copiilor de la Spitalul de Pediatrie, au stat de vorbă cu ei și părinții acestora, le-au oferit fructe și zâmbete de încurajare.

Mulțumim doamnei Gabriela Siotean, în calitate de psiholog al Spitalului de Pediatrie, precum și conducerii spitalului pentru sprijinul acordat în derularea acestei acțiuni.

Cand ingerii nu mai pot sa lupte

scoalaelf — Tue, 01 Apr 2008 06:42:04 +0000

De câteva zile, motoarele de căutare de pe net aduc aici pe blog o mulțime de oameni care caută un nume. Alina Fărcaș. Am publicat, în iunie anul trecut, o însemnare despre o fetita de 9 ani cu acest nume, care avea o tumoră talamică. La vârsta ei, Alina încerca din răsputeri să nu-și facă părinții să sufere mai mult decât o făceau de când aflaseră diagnosticul. Curajul ei era inimaginabil pentru un copil. Nu plângea și nu punea întrebări. Prindea informațiile din zbor, din discuțiile mamei cu medicii. Și îi incuraja mereu pe părinții ei.

De curiozitate, am căutat și eu numele Alinei pe net. Am ajuns pe o pagină de comemorări a unui ziar din Cluj. Localitatea, numele, vârsta coincideau. M-am rugat să nu fie vorba despre același copil. Astăzi însă, Simona Iacob, cea care a scris primul material despre Alina, mi-a confirmat ceea ce nu vroiam sa cred.

Alina a făcut operația de îndepărtare a tumorii în iunie anul trecut. Medicii francezi n-au reușit să facă însă o rezecție completă, pentru că tumoarea era mult prea aproape de centri nervoși importanți, iar riscul era prea mare. Apoi a început un șir lung de analize și tratamente, pentru a ține boala sub control. Dar timpul n-a mai avut răbdare.

In ultimele săptămâni, Alina a încercat să meargă la școală, la înot și să se comporte normal, deși se vedea că e slăbită. Apoi, când a simțit că totul devine mult prea greu pentru ea, a început să-și ceară iertare. Le spunea părinților să nu mai plângă și să o ierte, pentru că nu mai poate lupta. Miercurea trecută, inima Alinei a încetat să mai bată.

Unde e ea acum, nu mai există durere. Să ne rugăm pentru suflețelul ei curajos și pentru părinții care au rămas singuri și trec prin niște momente îngrozitoare.

Odihnește-te în pace, suflet mare!

http://sminchy.wordpress.com/2008/04/01/cand-ingerii-nu-mai-pot-sa-lupte/